VIDEO | Deficit de personal la Ministerul Justiției/ Alina Gorghiu: „Ieşirile la pensie din ultimele luni sunt îngrijorătoare”

Publicat: 02/11/2023, 14:40
Actualizat: 02/11/2023, 14:43

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după ședința de guvern, că la începutul anului 2024, când se vor finaliza examenele, vor avea aproape 700 de magistraţi noi în sistem, iar ieşirile la pensie din ultimele luni sunt îngrijorătoare, dar nu în maniera în care trebuie să ne speriem.

În contextul în care examenele la Institutul Național de Magistratură (INM) sunt suspendate, iar președintele Klaus Iohannis a dat, în ultimele luni, mai multe decrete prin care a scos la pensie diferiți procurori și judecători din țară, Alina Gorghiu recunoaște că există o problemă de personal la minister.

Ea a precizat că într-un an, doi, sistemul de justiţie nu va mai avea această problemă de personal, dacă va exista „o legislaţie predictibilă şi dacă ne vom ţine de cuvânt şi să nu încercăm să-i speriem prin modificări peste noapte sau modificări care să fie în dezacord cu garanţiile constituţionale pe care le au”, a precizat Gorghiu.

Ministrul Justiției a adăugat faptul că au fost luni complicate la ministerul Justiției, și a precizat că problema lipsei de personal este din cauza suspendării examenelor de admitere în magistratură de la INM.

Au fost câteva luni foarte complicate pentru sistem dar să ştiţi că vacuum-ul din instanţe şi din parchete nu este generat de ultimele luni, au fost doi ani din păcate în care nu am avut examen, nu s-a putut da examen la INM, din motive pe care le ştiţi, o lege a Parlamentului care a fost declarată neconstituţională. Ca atare, intrări în sistemul judiciar şi sistemul de justiţie nu au fost în acea perioadă, motiv pentru care prejudiciul referitor la resursa umană de acolo ni se trage, a subliniat Gorghiu.

Alina Gorghiu a mai punctat că la începutul anului 2024, când se vor fi finalizat examenele, vom avea aproape 700 de magistraţi noi în sistem.

„Mă bucur că vom avea această infuzie de cadre noi în sistemul de justiţie pentru că deficitul e destul de mare. Ieşirile la pensie din ultimele luni sunt îngrijorătoare, dar nu în maniera în care trebuie să ne speriem, pentru că a fost un dialog foarte bun, aş spune constructiv cu toţi şefii din sistem şi mesajul pe care l-au transmis a fost unul corect, important e să beneficiem de resursă umană de calitate şi să găsim soluţii pentru a nu arunca în fiecare zi o altă anatemă pe sistemul de justiţie din România. (..) E firesc să am grijă ca această presiune pe sistemul de justiţie să nu fie la cote alarmante, dar vom regla această situaţie. Eu vă spun că într-un an, doi, sistemul de justiţie nu va mai avea această problemă”, a mai precizat ministrul Justiției.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Marcel Ciolacu face apel la miniștrii săi să trateze cu prioritate Legea pensiilor/ Vreau să adoptăm această Lege până pe 20 noiembrie

VIDEO | Coaliția de guvernare PSD-PNL se reunește de la ora 12:00/ Pe agenda discuțiilor: Legea bugetului pentru anul 2024

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Aerostar şi Lockheed Martin deschid primul centru de mentenanţă HIMARS din Europa, la Bacău
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Imposibil prin lege pentru PENSIONARI. Decizia prin care se dă INTERZIS în România
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×